Ghidul lucrătorului român în Republica Irlanda pe înţelesul tuturor (9)

Publicat la 20 Februarie 2012

Concediul de odihnă şi alte tipuri de concedii.

Mobilitatea forţei de muncă în statele europene (201)
Sindicatul Românilor din Străinătate - în dialog cu românii de pretutindeni.

Domnul Radu M. din Salonta, Judeţul Bihor, aflat la muncă în Irlanda, împreună cu soţia, care este născută în Ungaria, ne roagă să-i spunem dacă poate beneficia, pe lângă concediul de odihnă, de concediu paternal, în situaţia în care soţia domniei sale va naşte peste câteva luni. Îi răspunde domnul prof. ec. Ion Voinea - Preşedintele Sindicatului Românilor din Străinătate.

Există mai multe tipuri de concedii sau de întreruperi ale  activităţii, de care ar putea beneficia angajaţii la locul de muncă, fie că sunt irlandezi sau din alte state ale UE. Acestea includ concediul anual de odihnă, sărbătorile legale, concediul medical, concediul de maternitate, concediul de adopţie sau pentru îngrijire şi concediu parental. Trebuie precizat faptul că, nu există o obligaţie legală pentru angajatori să ofere concediul de paternitate. Pot exista însă situaţii în care aveţi nevoie de timp liber pentru diferite motive personale, spre exemplu atunci când aveţi o situaţie dificilă în familie, atunci când sunteţi chemaţi în instanţă în calitate de martor, pentru motive de studii, sau doriţi o pauză în cariera dumneavoastră profesională. În unele cazuri, aveţi dreptul la concediu plătit, dar în altele nu.
1. Concediul annual de odihnă. Legea privind Organizarea timpului de lucru (1997) garantează dreptul angajaţilor la concediul anual plătit de 4 săptămâni. Cu toate acestea, prin contractele de muncă pot fi oferite drepturi la un nivel superior. Este important să aveţi în vedere faptul că legislaţia prevede doar durata minimă a concediului de odihnă, angajaţii si angajatorii având posibilitatea să convină acordarea unor drepturi mai avantajoase.
2. Sărbătorile legale. Există nouă sărbători legale în fiecare an: Ziua de Anul Nou; Ziua de Sf. Patrick; A doua zi de Paşte; Prima zi de luni a lunii mai; Prima zi de luni a lunii iunie; Prima zi de luni a lunii august; Prima zi de luni a lunii octombrie; Ziua de Crăciun; Ziua de Sf. Stefan. În cazul în care o sărbătoare legală cade într-o zi în care, în mod obişnuit, trebuie să lucraţi, aveţi dreptul la: o zi liberă plătită în ziua sărbătorii legale, sau o zi liberă plătită în termen de o lună, sau contravaloarea unei zile de muncă, sau o zi suplimentară la concediu anual de odihnă. În cazul în care sărbătoarea se încadrează într-o zi în care, în mod obisnuit, nu trebuie să lucraţi, atunci pentru acea zi aveţi dreptul la o cincime din salariul săptămânal normal.
3. Concediul de maternitate. Dacă soţia dumneavoastră este însărcinată, pe durata derulării raporturilor de muncă are dreptul la concediul de maternitate. Dreptul la concediul de maternitate există pentru toate angajatele din Irlanda (inclusiv pentru lucrătoarele
ocazionale), indiferent de perioada lucrată sau de numărul de ore lucrate săptămânal. Suplimentar, poate beneficia de concediu de maternitate neplătit.  Legile privind protecţia maternităţii (1994 şi 2004 - actul de modificare) reglementează drepturile minime la locul de muncă pe durata maternităţii, inclusiv dreptul la concediul de maternitate. Exemplu, dacă începe concediul de maternitate la data de 1 martie, sau ulterior acestei date, are dreptul la un concediu de maternitate de 26 de săptămâni, precum şi de 16 săptămâni suplimentare de concediu de maternitate neplătit.
4. Concediul medical. În general, potrivit legislaţiei din Irlanda, angajaţilor nu le este garantat dreptul de a fi plătiţi pentru zilele de concediu medical. În consecinţă, rămâne la latitudinea angajatorului de a determina propria politică cu privire la plata angajaţilor în caz de îmbolnăvire şi cu privire la acordarea concediului medical, acest lucru realizându-se în conformitate cu prevederile contractului de muncă.
În conformitate cu Secţiunea a 3-a din Actul privind condiţiile de muncă (Informarea angajaţilor), angajatorii trebuie să informeze în scris angajaţii cu privire la condiţiile de muncă, inclusiv cu privire la drepturile acestora în situaţii de boală sau accidente de muncă.
Dacă potrivit contractului de muncă nu aveţi dreptul la concediu medical plătit, puteţi primi Indemnizaţia de Boală din partea Serviciului pentru Securitate Socială, dacă aţi plătit suficiente contribuţii sociale. Dacă nu îndepliniţi însă nici această condiţie, puteţi contacta Serviciul pentru Asistenţă Socială sau Serviciul local de Sănătate, care va evalua situaţia în care vă aflaţi.
Vă invităm să urmăriti serialul nostru consacrat acestui subiect si asteptăm mesajele dumneavoastră la e-mail office@az.ro sau postal la ANUNTaz OP53/CP82 Bucuresti.

Publicitate
Conţinut popular