Ghidul lucrătorului român în Republica Irlanda pe înțelesul tuturor (1)

Publicat la 07 Februarie 2012

Exercitarea dreptului de ședere și de acces pe piața muncii din Irlanda a cetățenilor români.

Mobilitatea forței de muncă în statele europene (192)

Sindicatul Românilor din Străinătate în dialog cu românii de pretutindeni

 

Prezintă domnul prof. ec. Ion Voinea - Președintele Sindicatului Românilor din Străinătate.

Republica Irlanda este o țară insulară situată în vestul Europei, care ocupă aproximativ 80% din insula Irlanda, cealaltă parte fiind ocupată de Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit. Republica Irlanda este cel mai vestic membru al Uniunii Europene, are o economie dezvoltată și o populație de puțin peste de 4 milioane de locuitori. În Constituția republicii, numele țării este doar Irlanda (Éire în irlandeză), dar numele Republica Irlanda este folosit pentru nu a se confunda cu Irlanda de Nord și cu întreaga insulă Irlanda. Capitala Republicii Irlandei este la Dublin. În prezentările noastre vom folosi denumirea din Constituție, respectiv Irlanda, însă cititorii noștri vor ști că este vorba doar de Republica Irlanda și nu de întreaga insulă. Trebuie precizat de la început că, “Ghidul lucrătorului român în Republica Irlanda” este elaborat de Biroul atașatului pe probleme de muncă și sociale de la Londra și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale din România, cu sprijinul Departamentului pentru Întreprinderi, Comerț și Muncă, Autorității Naționale pentru Drepturile de Muncă, Departamentului pentru Afaceri Sociale și Familie, Departamentului pentru Venituri, Departamentului Sănătății și Copiilor, Departamentului pentru Educație și ªtiință și al Autorității Naționale pentru Calificări din Irlanda.

Exercitarea dreptului de ședere și de acces pe piața muncii din Irlanda.

De la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, cetățenilor români le sunt aplicabile prevederile Directivei 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. De la aceeași dată, cetățenii români au aceleași drepturi de acces și de rezidență pe teritoriul Irlandei, ca și cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, cu excepția accesului pe piața forței de muncă.

Printr-un comunicat al serviciului de presă al CE, am aflat că: “Până la data de 31 decembrie 2011, 11 state membre nu au aplicat încă legislația UE referitoare la libera circulație a forței de muncă cetățenilor din România și Bulgaria, respectiv: Belgia, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Franța, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria și Marea Britanie. Dintre aceste 11 state membre, nouă continuă să aplice restricții în ce privește accesul liber pe piața muncii. Însă, în Italia și Republica Cehă, forța de muncă din Bulgaria și România beneficiază acum de prevederile legislației comunitare în domeniul liberei circulații”. Se știe deja că de la 1 ianuarie 2007, cetățenii români nu mai au nevoie de viză pentru a intra în Irlanda. Cetățenii români, ca și resortisanții celorlalte state membre ale Uniunii Europene, trebuie să prezinte la frontieră doar pașaportul sau cartea de identitate pentru a fi admiși pe teritoriul Irlandei. Similar reglementărilor care există si în alte state membre ale Uniunii Europene, nu este necesar ca cetățenii români să își înregistreze prezența în acest stat. Acest lucru se aplică atât pentru cei nou veniți după aderare, cât și pentru cei deja prezenți în Irlanda. În consecință, nu va trebui ca românii să plătească taxe pentru a-și exercita dreptul de ședere pe teritoriul Irlandei.

Membrii de familie ai cetățenilor români care nu sunt cetățeni aparținând Spațiului Economic European, trebuie să se înregistreze în cazul în care intenționează să rămână în Irlanda pentru o perioadă mai mare de 3 luni. Cetățenii români pot rămâne în Irlanda până la 3 luni, necondiționat. Pentru a vă exercita dreptul de ședere pentru perioade mai lungi de 3 luni, va trebui să vă aflați în una din următoarele situații:

1. Aveți un loc de muncă sau desfășurați o activitate independentă;

2. Dispuneți de suficiente resurse pentru a vă întreține pe dumneavoastră, precum și pe membrii dumneavoastră de familie și aveți o asigurare medicală cuprinzătoare pentru dvs. și pentru membrii de familie care vă însoțesc;

3. Urmați cursurile unei instituții de învățământ recunoscute din Irlanda (inclusiv cursuri de formare profesională) și posedați o asigurare medicală cuprinzătoare pentru dvs. si pentru membrii de familie care vă însoțesc;

4. Sunteți membru de familie care însoțeste sau se alătură unui cetățean al Uniunii Europene, care îndeplinește una sau mai multe din condițiile prevăzute la punctele 1, 2 sau 3.

Vă invităm să urmăriți serialul nostru consacrat acestui subiect și așteptăm mesajele dumneavoastră la e-mail office@az.ro sau postal la ANUNTaz OP53 / CP82 București.

Publicitate
Conţinut popular